Caută
Close this search box.

Festivalul național de Folclor „La Nistru la Mărgioara”

Duminică, 3 Iunie 2012, formațiile folclorice “Legenda” și “Vatra Satului” din localitate au participat cu  la Festivalul-Concurs național de folclor “La Nistru La Mărgioara” organizat de Secția Cultură Anenii-Noi pe malul bătrânului Nistru în satul Șerpeni. Acest festival adună bienal  toate formațiile folclorice din raionul Anenii-Noi, cât și oaspeți din întreaga țară pentru a-și etala talentele și maiestria interpretativă pe malul Nistrului, aducându-i omagiu și închinîndu-i cântece și laude acestui simbol al neamului nostru, iar anul acesta festivalul dat a fost parte integrantă al festivalului internațional “Cânta Inima” desfășurat sub patronatul Președintelui Parlamentului R. Moldova

Satul Mereni este printre puținele localități unde mai putem găsi ca promotori ai mielosului popular și tineri si vârstnici, astfel formația folclorică “Vatra Satului” a adus pe meleagurile nistrene o filă din obiceiurile noastre strămoșești – botezul pruncului, lumînări aprinse, stible de busuioc, cumetre mari și chiote la inchinatul pruncului:  “De la noi fin,de la Domnul crestin!”, toate acestea urmate de un program de cântece specifice tradiției de naștere și botez, spre bucuria și zâmbetul tuturor spectatorilor.

Tinerii din formația folclorică “Legenda” au adus publicului spectator un program artistic de  cântec dans și voie bună, căci pașii săltăreți de sârbă (aduși în scenă de coreograful Igor Țurcanu, Vadim Ciobanu și elevii acestora Ion Țiganu, Sandu Țurcanu și Ion Istrati)  au fost cu dibăcie împletiți cu cântece de dragoste, de ciobănie, iar pentru a aduce atmosfera de sărbătoare în inimile oaspeților  de toate vârstele tinerii dansatori au invitat fetele și la o “Polipancă” din bătrini. Momentul culminant nu putea fi altul decât apariția “ciobănașilor” pe vale, cu sumane și cojoace și cu fluierul la brâu, căci:

Bună-i brânza, bun e cașul / Frumușel e ciobănașul

Are în grijă oile, să nu-l bată ploile / Are-n grijă mândrele, să le pupe buzele!

Ținem să menționăm că ambele formații din satul nostru au primit laude, aplauze și aprecieri din partea juriului (reprezentanți ai Ministerului Culturii, ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, ai Secției Cultură Anenii-Noi), fiind decernați cu trofeul de “Laureat” al Festivalului – Concurs Național de folclor “La Nistru, la Mărgioara”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *