Fondul silvic local de circa 600 ha (moşiile satului mai cuprind circa 61 ha. Luate sub ocrotirea statului de catre “Moldsilva” cuprinde în rezervaţiile sale specii de arbori ca: teiul, nucul, salcia, pinul, molidul, arţarul, mesteacănul, acacia, cit şi arbuşti ca măslinul auriu,”oblipiha”, măcieșul…Dacă să identificăm locurile pitoreşti din satul Mereni atunci cu siguranta vă va atrage privirea chiar în centrul localitatii versantul  peisagistic “Speianu”,cu o înălţime relativă de peste 115 m., acest deal este unic prin faptul ca aici s-a păstrat viu un tumul din perioada tătarilor, astfel din vărful acestui deal se naşte o privelişte ce cuprinde toate satele din vecinatatea localităţii, cît şi sectorul “Ciocana” al capitalei. Anume pe acest versant localnicii, cît şi oaspeţii veniţi  vor  putea vedea complexul monumental “Capela Eternităţii”- simbol al creştinismului neamului nostru.

Un alt peisaj natural pitoresc este zona recreativă “Perciunu” – un mediu natural deosebit, neatins de factori artificiali, cu faună şi floră inedita, unde puteţi descoperi un adevărat rai al albinelor – peste 250 de stupine bogate în produsul dulce şi ecologic-mierea, această zonă este o premisă a dezvoltării agroturismului, fiind vizitată în fiecare an de  turişti de peste hotarele ţării. Se mai ştie că în total în patrimoniul local apicultura însumeaza un număr de peste 1500 stupine, o resursă naturală de valoare. Tot în această zonă putem descoperi un mediu propice pentru vînătoare,rezervaţia este bogată în specii diferite de iepuri de cîmp,fazani,potîrnichi,prepeliţe de deal…

Padurea de la Pachita”- situată în partea de nord-est a localităţii, aceasta este un mediu natural unic de o frumuseţe rară, cu un fond forestier de foioase de valoare şi importanţă istorică, un loc inedit pentru petrecerea timpului liber, pentru cazare cu cortul şi alte forme de agrement.

Podgoriile

 luncile pe care se întind moşiile merenenilor, sunt o adevarată bogăţie a naturii dată de D-zeu unor oameni cu suflet mare precum sunt băştinaşii de aici, astfel este şi firesc să găsim aici, frumos înşirate, şi bine gospodărite

stinile – indeletnicirea pastoritului a fost prezentă în aceste locuri înca din secolele trecute, o dovadă concludentă a acestui fapt este prezenţa destul de numeroasa a celor cu familia “Baciu”( “baci’-rang ce-l deţinea persoana cea mai mare pe ciobeni),si “Ciobanu”( de la indeletnicire-cel ce ştie a paşte şi îngriji oile), o altă dovadă  a prezentei pastoritului este că descoperim în  gastronomia  satului in  secolul trecut a mîncarii “şărbuşcă”(un tip de ciorbă de zarzavat la care se mai adugă  zer, brînză de vaci şi făină de porumb, sau la care se mai poate adăuga mălai sau lapte dulce …).Astazi, în satul Mereni se dezvoltă şi vieţuiesc în mediul lor firesc peste şase stîne, cuprinzind un numar de peste 200 oi fiecare ( un indicator unic pentru o localitate situata la doar citiva km. de capitală ), iar cel mai frumos lucru pe care trebuie să-l menţionăm este faptul ca anume prin dezvoltarea acestei îndeletniciri se mai păstreazaă tradiţia doinitului, cîntului la fluier,cintecele de ciobănie, se mai serbeaza “ziua ciobanului”,acestea sunt în fine o modalitate de a ne păstra identitatea naţionala în era globalizării şi tehnologiilor.

  Fondul acvatic al localităţii include afluentul de stinga al rîului Bîc-

 Rîuleţul Mereni,cu o lungime de peste 7 km. acest rîuleţ ia naştere din potgoriile Humuleştiului şi traversează satul de la nord-vest spre sud-est, se revarsă  în rîul Bîc,blagoslovit de Domnul acest rîuleţ nu seacă niciodataă, ba chiar dimpotrivă satul datorită lui găzduieşte anual familii de cocori- simbol al păcii şi dragostei de oameni.Satul Mereni se poate mîndri cu priveliştea celor patru lacuri: lacul de la “Huila”     ( “huila”-adincitura unde dinamica aerului provoaca un vuiet specific); lacul de la “Salcii” (utilizat atît pentru odihnă, cît şi pentru irigare,este cel mai pitoresc lac de pe moşiile mereniului); lacul de la “Maximovca” (lac de acumulare pentru menţinerea debitului de apă al rîuleţului Mereni); lacul de la “Chirca”…Toate aceste lacuri sunt atractive nu doar pentru locuitori ci şi pentru turişti, oaspeţi, căci toate oferă posibilitatea de odihnă într-un mediu natural frumos, ecologic, cu posibilitatea de pescuit, cazare cu cortul şi plimbare cu barca.

Satul Mereni se poate mîndri cu existenţa unui număr mare de izvoare (cismele,sipote), care sunt un patrimoniu natural de valoare pentru comunitate. Dintre mulţimea acestora este de menţionat

Izvorul “La Popas”-acest izvor este parte din istoria satului, se spune că chiar prin preajma acestui izvor trecea drumul de tîrguială Orhei-Tighina, negustorii se opreau pe şesul din împrejurimile izvorului, se odihneau, adăpau animalele aici, şi chiar făceau schimb de mărfuri. Astăzi acest izvor este o sursă de apă lină – cristalină şi o mîndrie a neamului răzăşesc.

Sunt o istorie vie si fintinile din sat,acestea fiind o sursa de viata…iata ca la poarta unui merenean se inalta  viu o fintina din secolul trecut,timpul nu i-a stirbit din frumusete,dar nici din gustul salciu al apei.Iata ce ne povesteste fiica(nora) gospodarului Victoria Gurschi: ”Potrivit tradiţiei, omul se simte împlinit atunci cînd face o casă, sădeşte un pom, face o fîntînă. Meseria de fîntanar a supravieţuit şi astăzi însă mult mai mecanizat. Ca orice gospodar , Ion Gurschi î-şi pune dorinţa de a face o fîntînă în curtea sa în primavara anului  1963. După stabilirea locului în care ar putea fi săpată fîntîna, fîntînarii au muncit manual începind să sape cu burghiul, hîrleţe şi lopeţi. Este reprezentativ in pozele ramase începutul săpării fintinii cu burghiul : Ion Gurschi, Serghei Gurschi, Fiodor Ciorchina, Constantin Chirica, Efim Nuţa-munca colectivă unde au participat rude şi vecini. Aşa cum săpatul fîntînii pe atunci nu era o meserie plătită, credinţa populară spunea : izvorul nu se cumpără şi nici nu se vinde: , iar cine ofera apă celor însetaţi face o faptă credincioasă, care va fi recompensată dupa moarte. Comform obiceiurilor fîntîna a fost construită de către bărbaţi, facîndu-se o cruce cu hîrleţul în care s-a aşezat un prosop şi un colac. Munca asidua, curajul şi vointa acestor oameni a făcut ca în toamna aceluiaş an lucrările sa fie finisate şi după legile creştine sfintita. Din pacate nimeni nu mai este printre noi din ace bravi fîntînari, însă fapta credincioasa este pomenită şi azi, potolind setea oricarui trecator”.