Caută
Close this search box.

”Copiii sunt bogăția satului Mereni”

Anume sub acest slogan, sîmbătă, 2 iunie la casa de cultură Mereni s-a desfăşurat sărbătoarea dedicată Zilei Internaţionale a copiilor. Muzică, dansuri, steguleţe personalizate, baloane, cadouri şi multe zîmbete sunt  principalele caracteristici ale acestei sărbători. În premieră pentru toţi copiii a fost prezentat un spectacol de către copiii din cercul dramatic „Amadeus” şi a fost o surpriză apariţia lui „Pinochio” pe scenă, astfel a fost o bucurie pentru toţi să admire un ”teatru de copii pentru copii”.

Tot în această zi a adus în scenă lumea copiilor  Şcoala de Arte Mereni, care a prezentat micile talente ce cresc şi se dezvoltă în cadrul acestei instituţii spre bucuria părinţilor dar şi a satului în întregime. Coreografii Igor Ţurcanu, Victoria Lungu, Ion Baciu au ghidat apariţia în scenă a peste 100 copii care au dansat pe ritmuri diverse începănd de la vals, latino, samba, jaiff şi pînă la hora şi sîrba noastra săltăreaţă.

După spectacolul muzical toată lumea a fost invitată în faţa Casei de Cultură la o discotecă pentru copii, cu concursuri, victorine şi distracţie la maxim – toate acestea pregătite voluntar, dar cu mult drag, de tinerii din grupul „FREAKY TOYS” un grup de tineri liceeni, studenţi care vin în sprijinul APL  la promovarea acţiunilor de voluntariat şi sprijin în dezvoltarea comunităţii locale.

Graţie APL, Casei de Cultură, implicării agenţilor economici în organizarea acestei sărbători, toţi copii s-au bucurat de cea mai frumoasă şi luminoasă zi, ”o zi în împărăţia copilăriei”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *